Ce se întâmplă cu imperiile arestaților?

mafia udreaOri de câte ori se creează un gol, tendința naturală a materiei este de a umple acel gol. În universul puterii, lucrurile nu diferă cu nimic, iar dispariția unui actor de forță nu înseamnă altceva decât eliberarea unui loc și demararea unui război al locotenenților pentru ocuparea poziției rămase libere.

Pentru a înțelege cât mai bine mecanismul, gândiți-vă la toate documentarele și filmele pe care le-ați văzut și care aveau ca subiect Mafia. Atunci când un Don era asasinat sau arestat, golul de putere nu dura decât foarte puțin timp. Este vorba de acel principiu care spune că sistemul este mai important decât omul, iar sistemul trebuie să meargă înainte. Așadar, în cazul organizațiilor mafiote, eliminarea unui cap nu reprezintă altceva decât o scurtă frână, un interval de pauză în care sistemul se reașează și un alt individ este încoronat, preluând sceptrul puterii.

Cum politica românească și sateliții ei din zona de business nu sunt altceva decât forme de exprimare ale unei organizații mafiote, una dintre cele mai importante întrebări este următoarea: cine va veni în locul arestaților? Cine va lua în primire pozițiile și puterea aferentă acelor poziții lăsate descoperite de Udrea, Sârbu, Videanu, Cocoș, Hrebenciuc, Voiculescu, Bica, Fenechiu, și toți primarii, prefecții sau președinții de consilii județene?

Gândiți-vă că mecanismul șpăgilor, al licitațiilor trucate și contractelor atribuite direct, al traficului de influență, al spălării banilor se află momentan în repaos. Acest lucru se întâmplă din două cauze: pe de-o parte mafioții rămași în libertate sunt speriați și stau în stand-by o perioadă, iar pe de altă parte rechinii tineri duc lupte underground pentru stabilirea supremației și-și plănuiesc metodele prin care vor putea să evite greșelile înaintașilor.

În plus, să nu uităm că fiecare război duce la rafinarea metodelor și a tehnicilor. Noii și viitorii regi ai devalizării banului public au învățat din greșelile predecesorilor lor, iar instituțiile de control se află tot timpul cu un pas în spate, fiind nevoite să se adapteze în permanență pentru combaterea tehnicilor infracționale.

Așa că, nu respirați ușurați! Răul nu iese la pensie niciodată, iar clasa politică românească nu s-a schimbat absolut deloc.

P.S. Poate printre cititori se găsesc și câțiva jurnaliști. Știm că sunteți ocupați cu bârfe și can-can-uri politice, dar poate începeți să scrieți și despre acest subiect. Să încercați să identificați cine vine din urmă, cine sunt potențialii noi generali ai mafiei din politică. Să le arătați că sunteți cu ochii pe ei.

S-ar putea să te intereseze și:

România e în stop cardiac. Nimic fundamental nu se schimbă 

DNA ne scapă de corupți. De incompetenți cine se ocupă?

It's only fair to share...Share on Facebook309Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Email this to someonePrint this page

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Top