Costumele goale care ne conduc țara

costume goaleLa prima vedere, un nou demers de radiografiere a clasei politice pare lipsit de utilitate. N-ar depăși statutul de „încă un text” care spune lucruri știute de toată lumea. „Unde este știrea?”, ar întreba un redactor-șef. „Ce noutăți aduc rândurile tale?”. Adevărul este că nimic din ce contează nu a rămas nerostit, în ce privește indivizii care au ajuns în politica românească. Cu toate acestea, rezistența prin memorie rămâne prima și cea mai puternică redută în fața Răului.

Conștientizarea putreziciunii din rândul politicienilor, oricât de consumatoare de energii ar fi, este cel mai puternic resort în acumularea forței necesare acțiunii. În plus, există câteva nuanțe care merită aduse în discursul public, nuanțe fără de care adevărata mizerie a celor care conduc România poate fi diluată în mentalul colectiv, accentuând fatalismul înrădăcinat deja mult prea adânc în fibra acestui popor.

Un clișeu din ce în ce mai des auzit sună cam așa: „Toți politicienii sunt la fel, în toată lumea”. Puține afirmații sunt purtătoare de atât neadevăr, în atât de puține cuvinte. Acest reducționism confortabil, prin îndemnul subliminal către acceptare, nu evidențiază decât două-trei trăsături, într-adevăr, comune. Însă, diferențele dintre politicienii români și cei din societățile pe care le invidiem sunt cele care acționează de 25 de ani ca o frână, păstrând România în mocirla pe care o cunoștem cu toții atât de bine. Așadar, care sunt principalele deosebiri dintre hoții noștri și hoții lor? O listă scurtă ar arăta cam așa:

  1. Politicienii români doar fură, ai lor fac și treabă. Să crezi în transformarea clasei politice într-un club de profesioniști, care să pună binele public pe primul plan, este o utopie adolescentină. Să ceri însă ca binele public să nu fie pe ultimul loc, ca la noi, este o obligație. În toate țările există trafic de influență și corupție, dar nicăieri acestea nu sunt folosite pentru a promova, aproape exlusiv, non-valori și pentru a încasa bani publici fără a presta serviciile plătite. În Occident, o companie apropiată de un politician îi dă acestuia șpagă pentru a prinde un contract de mentenanță a unei autostrăzi, la fel cum se întâmplă și la noi. Diferența este că la ei autostrada este complet funcțională, la noi arată ca un drum de țară ceva mai lat, după 6 luni de utilizare. La ei, discuția ar fi cam așa: „Îți dau ție contractul, îmi dai 30% șpagă, dar te rup dacă nu-l faci bine și la timp. Personal te supraveghez. Dacă nu iese bine mă dau ăștia jos și pierdem amândoi.” În țara tuturor mizeriilor, dialogul îmbracă următoarea formă: „Deci, boss, fii atent cum facem. Te prezinți la licitație cu firma aia de apartament și zici că o să subcontractezi și aranjez eu treaba. Împărțim jumi-juma și bem o bere la Monaco, după aia. Dacă nu iese, o să strige ăștia puțin prin presă și cam atât. Pulimea oricum nu iese în stradă. Cu șefu’ ăl mare mă descurc eu.”
  1. Politicienii români sunt inculți, ai lor au o altă statură intelectuală. Fără să generalizăm sau să idealizăm niște hoți mai simpatici, nu avem cum să nu recunoștem diferența de clasă dintre cele două categorii. De la CV-uri, la modul în care se exprimă și până la lucrurile pe care le exprimă, toate acestea îi fac pe ai noștri să pară niște mărunți șefi de sală ambițioși. O adunătură de infractori de mâna a doua dezbrăcați fără voia lor de treninguri pentru a îmbrăca niște costume incomode, doar pentru că așa dă bine și așa se poartă în lumea în care au intrat. Până și cravatele par chinuite la gâtul lor. Fără o minimă cultură, este imposibil să poți genera idei și acțiuni care să aducă plus valoare unei societăți.
  1. Politicienii români gândesc pe termen scurt, ai lor pe termen mediu-lung. Nu cred că există cineva în România care poate numi un singur proiect inițiat de politicieni destinat viitorului. Mâine este singura limită temporală pe care o cunosc aceste costume goale, fără minte și suflet.
  1. Politicienii români ajung să conducă ministere după ce au condus o sală de jocuri mecanice, ai lor știu cu ce se „mănâncă” job-ul de la minister.

Noi ne vom opri aici cu lista. Destul de abrupt, dar motivați de faptul că această enumerare devine deja prea dureroasă. Voi ne puteți ajuta să o completăm și să o împărtășim românilor care consideră că totul e pierdut, ca să înțeleagă că au pentru ce să lupte în continuare: dacă vrem o țară ca afară, trebuie să fim conduși de hoți ca afară. Măcar atât merităm și noi.

It's only fair to share...Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Email this to someonePrint this page

4 thoughts on “Costumele goale care ne conduc țara

  1. Constantin Pavelescu

    Cînd ne referim la „ai lor”, mai depinde şi la ce ţară ne referim. Pentru că nici „ai lor” nu sînt cu toţii la fel. Modelul ideal mi se pare a fi cel suedez. În Suedia toate cheltuielile parlamentarilor constituie informaţie publică, putînd fi verificate de orice cetăţean, la fel ca şi declaraţiile de avere (declaraţii reale, nu ca la noi unde fiecare declară ce şi cît are chef), actele contabile emise de guvern, corespondenţa zilnică, e-mailurile şi declaraţia de impozit pe venit a premierului fiind publice. Ca să nu mai spun că nu există dezbateri pe teme de interes public desfăşurate „în spatele uşilor închise” cum este regula la noi… Acolo totul este accesibi, fie pe internet, fie prin documentele şi stenogramele existente la biblioteca parlamentului de unde pot fi solicitate de orice cetăţean… Parlamentarii suedezi n-au niciun fel de imunitate, nu beneficiază de niciun fel de indemnizaţii suplimentare (chirie, transport) Celor care n-au domiciliul în Stockholm, statul le pune ia dispoziţie garsoniere, de 40 de metri pătraţi cu spălătorie comună, sau de 18 mp la care şi bucătăria este comună. Nu există femeie de serviciu sau îngrijitori. Demnitarii îşi fac singuri curat şi îşi spală singuri rufele, îşi fac singuri cumpărăturile. Nu au secretare, consilieri şi nici maşini cu şofer, iar salariul nu ajunge nici măcar la dublul salariului unui profesor oarecare… A rămas celebru scandalul „Toblerone”; Vicepremierul Mona Sahlin şi-a cumpărat o ciocolată şi cîteva mărunţişuri plătindu-le cu cardul de serviciu… Şi-a pierdut atît funcţia de vicepremier cît şi cea de preşedinte al Partidului Social-Democrat… În asemenea condiţii este clar că niciun ins pus pe căptuială nu va alege în niciun caz cariera politică dacă-i sănătos la cap… Un asemenea sistem nu-i poate atrage decît pe cei care au vocaţia voluntariatului pentru binele public. Desigur, pentru um român format în mentalitatea miticesc-dînboviţeană, o asemenea situaţie ţine de domeniul suprarealismului, la fel cum şi unui cetăţean suedez i s-ar părea la fel de suprarealiste tolerarea unui plagiator dovedit în fruntea guvernului, menţinerea în funcţie a unui ministru anchetat şi judecat pentru hoţie şi corupţie, la fel cum ar fi absolutamente depăşit şi incapabil să admită că ar putea exista în lume o ţară în care un condamnat definitiv pentru corupţie să poată să fie membru al comisiei juridice a senatului în perioada curgerii pedepsei…

    Pentru că tot am pomenit de corupţie, mi-am amintit de o altă ţară -mă refer la acea ţară în care cetăţenilor li se repetă obsesiv pe întreaga perioadă dintre leagăn şi mormînt că trăiesc în cea mai avansată democraţie de pe planetă. În acea ţară problema eradicării corupţiei a fost rezolvată într-o manieră originală şi satisfăcătoare pentru toată lumea. Într-o democraţie „neevoluată”, dacă te duci în văzul lumii cu valiza cu bani şi i-o oferi congressmanului cerîndu-i în schimb să susţină o lege care-ţi favorizează afacerile, vei fi instantaneu umflat, luat pe sus, băgat în arest, anchetat, acuzat, judecat şi condamnat pentru corupţie. Dar în ţara cu pricina lucrurile au un alt curs: Ţi se spune-n obraz „Mită!”. Tu zîmbeşti şi spui „Lobby!” Şi ca prin faremec totul devine legal şi onorabil… Sau ai o firmă-căpuşă care suge din greu vlaga unei companii de stat. Ţi se spune în faţă „Infractor!” Tu îi zîmbeşti şi îi răspunzi: „Contractor!” Şi dintr-odată, ca prin minune, prin simpla utilizare a unui cuvînt în locul altuia, din nelegiuit devii cetăţean respectabil şi în acord cu legea…

    Şi dacă tot aţi vorbit despre autostrăzi, mi-am amintid de o discuţie pe care am avut-o cu un australian pe tama asta. Ăla spinea că în Australia cel care contractează cu statul construirea unei autostrăzi este obligat prin lege să depună o garanţie egală cu dublul valorii a devizului estimat. Ceea ce-l obligă pe contractor să stabilească un preţ minim pentru a reduce la minimul posibil cuantumul garanţiei. De aceea acolo construcţiile de autostrăzi sînt contractate de asociaţii de mari firme, pentru că o singură mare firmă nu poate să facă faţă acestei obligaţii. Apoi garanţia este returnată către asociaţia de firme în tranşe, pe parcursul a două decenii, la care se adaugă bonusuri în cazul finalizării lucrării înainte de termen. Desigur, din suma totală se scad toate reparaţiile şi intervenţiile de pe parcurs datorate unor eventuale lucrări de slabă calitate. Imaginaţi-vă un asemenea sistem aplicat în România, ce şanse ar avea jnapanii sau firmele de apartament care stabilesc pentru kilometrul de autostradă de cîmpie de la noi preţuri de şase ori mai mari decît kilometrul de autostradă din munţii Elveţiei…

    Reply
  2. Manifeste Ro Post author

    Am specificat că sunt din țările pe care le invidiem. Una peste alta, e imposibil să scriu un text în care să acoperi absolut toate nuanțele, diferențele etc. Pe medie, însă, cred că cele scrise surprind diferențele.

    Foarte interesant mecanimsul din Australia. Nu-l cunoșteam.

    Cât despre Suedia, nu știu ce să zic. Să nu uităm că e aproape imposibil de importat un model care funcționează într-o țară complet diferită de a noastră. N-ai cum să nu ții cont de caracteristicile locului. Cum spuneați, acolo e vorba de mentalitatea națională. Da, în țările nordice, democrația social-liberală nu mai e un mit. S-a demonstrat că se poate. Dar, „experimentul” a reușit pe acel gen de subiecți. Dacă schimbi subiecții nu mai merge. Aici e buba. Plus că trebuie verificat de cel mai al dracu’ profesor: timpul. E destul de tânăr acest model în termenii istoriei. Momentan merge.

    Reply
  3. Pingback: DNA ne scapă de corupți. De incompetenți cine se ocupă? • Manifeste.ro

  4. Pingback: România e în stop cardiac. Nimic fundamental nu se schimbă  • Manifeste.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Top