DNA ne scapă de corupți. De incompetenți cine se ocupă?

ponta iohannis basescuIntensa activitate a procurorilor de la DNA sau DIICOT, concretizată prin înmiresmarea holurilor din închisori cu parfumurile scumpe ale potentaților postdecembriști, a adus un suflu de speranță peste o Românie sufocată de mizerie și a ostoit în bună măsură setea de dreptate a opiniei publice.

Am putea spune chiar că o anume notă de exuberanță se aude în surdină iar sentimentul unui nou început devine din ce în ce mai sesizabil în rândul opiniei publice. Înainte de a continua și fără a intra în teoriile comunicării, trebuie să subliniem însă un lucru foarte important: opinia publică este un organism viu, aflat în mutație permanentă, dar extrem de visceral, în condițiile în care majoritatea aspectelor care pot influența acest tiran modern țin mai mult de senzații, și mai puțin de rațiune. Opinia publică este aidoma unei mimoze. Cea mai simplă atingere o poate întoarce din drum, oferindu-i aripi și forță să decapiteze persoane adulate până mai ieri sau să exulte atunci când favoritul îi dă o replică golănească adversarului politic.

În cazul luptei anticorupție, acest mecanism funcționează perfect. Încrâncenată și alimentată de sentimentul de nedreptate, opinia publică se hrănește astăzi exclusiv din zornăitul cătușelor și privirile speriate ale celor care, până mai ieri, aruncau spre camere și microfoane zâmbete arogante. Senzația că „se face dreptate” sau că „suntem răzbunați” nu poate fi negată și nici contrazisă, motiv pentru care este exploatată la maximum de către mass-media tradiționale sau de liderii de opinie de pe Facebook. Eroul popular nu mai este un personaj, ci un acrononim: DNA.

Cuprinsă de beția vărsării de sânge de tiran, opinia publică pare a neglija însă un aspect fundamental care creionează și gestionează dezastrul în care ne aflăm: incompetența.

Ani de zile, televiziunile și ziarele au inoculat în mintea telespectatorilor teoria simplistă conform căreia din cauza corupției nu merg lucrurile în țara asta. Ei bine, nu! Corupția este doar una dintre cauze. Principalul motiv pentru care ne bălăcim în mediocritate rezidă în incompetența celor care ne conduc. Pe lângă lacrimile de fericire prilejuite de vederea lui Hrebenciuc sau Videanu cum își asortează cătușele cu ceasurile scumpe, opinia publică trebuie să-și canalizeze strigătele de nemulțumire către incompetența crasă a clasei politice.

Nu atragem MILIARDE de euro din fonduri europene din cauza corupției? Nu. Incompetența e de vină.

Stați la cozi interminabile și informatizarea în instituțiile de stat e la pământ din cauza corupției? Nu. Incompetența e de vină. Șpagă pot lua și din contractele de informatizare. Bani sunt.

Programa școlară este defazată și ineficientă din cauza corupției? Nu. Incompetența e de vină.

Avionul prăbușit în Apuseni n-a putut fi localizat de autorități din cauza corupței? Nu. Incompetența e de vină

Ne lipsește o strategie coerentă privind sportul din cauza corupției? Nu. Incompetența e de vină.

Și lista poate continua până ar prinde proporții epice.

Un foarte bun exemplu îl reprezintă telenovela Microsoft care i-a lipit pe români în aceste zile de televizoare și tastaturi. Sumele primite șpagă sunt amețitoare în orice țară din această lume, însă repercusiunile asupra nivelului nostru de trai sunt aproape inexistente. De cele mai multe ori, mita acordată oficialilor pentru a direcționa anumite contracte publice către firmele politrucilor și apropiaților puterii este un atac la valorile etice, nu la standardul vieții. Și se întâmplă în toată lumea. Faptul că acele contracte sunt executate prost sau deloc e adevărata amenințare la adresa noastră.

Aveți impresia că oficialii italieni responsabili de construcția de autostrăzi nu iau șpagă? Că mafia nu controlează responsabilii de la direcția de urbanism din New York? Că în Germania nu există primari care să reabiliteze drumul din vreun orășel cu firma unui apropiat?

Acest text nu încearcă nici pe departe să minimalizeze impactul corupției într-o societate, ci este un semnal de alarmă cu privire la efectele nedorite pe care le poate avea asupra opiniei publice impactul emoțional al cruciadei împotriva corupției. Și anume instaurarea unei false senzații de așezare pe făgaș, pe drumul cel bun. Dacă suntem onești trebuie să realizăm că, deși s-a vorbit de incompetența autorităților de multe ori, nervii noștri au fost întinși la maxim iar sentimentimentul nedreptății s-a acutizat, având în fața ochilor cuvântul corupție, și nu incompetență.

Să fim sinceri: n-am văzut niciodată vreo campanie de presă la adresa incompetenței. N-am văzut niciun top al incompetenților, iar comentariile din online se îndreaptă cu preponderență în zona can-can-ului politic, a articolelor care polarizează comentatorii în funcție de simpatiile lor, înspre textele legate de corupție. Într-un duel al percepției, al senzațiilor create, corupția conduce detașat în fața incompetenței, din simplul motiv că este mai specataculoasă.

În toate societățile există corupție. Ce-i diferențiază atunci față de noi? De ce trăim prost? Cât de mult ne afectează incompetența factorilor de decizie, și cât de mult corupția acestora? Scriem, vorbim și comentăm mai mult corupția, sau incompetența?

Acestea sunt întrebările care merită aduse măcar în discuție, dacă nu analizate cu rigoarea omului de știință. Noi putem doar să ridicăm idei la fileu, să propunem teme de dezbatere, însă opinia publică, cu ajutorul mass-media, sunt responsabile de analiză și, implicit, de crearea unei presiuni asupra politicului. Așa cum știu să o facă atunci când vin alegerile, unde corupții se rotesc la masa puterii cu ajutorul lor, așa ar trebui să facă și cu problemele fundamentale. Să lase puțin meciul dintre Mazăre și Ponta, apatia abisală a președintelui sau alte chestiuni de zi cu zi, și să dezbată mai mult idei. Acestea au mișcat și pot reașeza în continuare lumea. Adevăratele schimbări doar de acolo vin, nu de la simpla înlocuire a unui partid politic cu altul.

S-ar putea să te intereseze și:

Costumele goale care ne conduc țara

It's only fair to share...Share on Facebook1.7kShare on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Email this to someonePrint this page

7 thoughts on “DNA ne scapă de corupți. De incompetenți cine se ocupă?

  1. Constantin Pavelescu

    Păi bine d-le autor, dv nu sesizaţi legătura dintre corupţie şi incompetenţă? Incompetentul nu devine periculos decît din momentul în care ajunge să fie plasat într-o poziţie care reclamă competenţă. Într-un sistem normal, necorupt, există filtre instituţionale care selectează din oferta avută la-ndemînă varianta cea mai apropiată de ideal. Or în cazul unui sistem corupt aceste filtre sînt ocolite sau desfiinţate purşisimplu, iar poziţiile de competenţă ajung să fie tratate ca simple sinecuri oferite prietenilor, nevestelor, amantelor, nepoţilor şi finilor sau camarilei de partid ca răsplată pentru fidelitate… Un sistem necorupt nu ajunge niciodată să pună lupul paznic la oi, nu ajunge să pună pe buletinul de vot numele unui ins aflat în puşcărie, nu ajunge să pună în fruntea unei corporaţii un ins care are palmaresul împodobit cu falimentarea altora, nu ajunge să înlocuiască profesionişti de la conducerea INS sau de la IGR pentru că au refuzat să răspundă comenzii politice punînd în loc pafarişti obedienţi, nu desfiinţează abuziv comisii universitare care stabilesc un plagiat, înlocuindu-le cu adunături de lachei care să-i contrazică pe primii, nu aranjează licitaţii trucate care-i elimină pe profesionişti în favoarea celor care cotizează cu bani la partid şi exemplele pot continua la nesfîrşit…
    Există o legătură clară între corupţie şi favorizarea incompetenţei, iar primul pas pe drumul reinstaurării funcţionalităţii criteriilor de competenţă este decapitarea corupţiei.
    Aici nu-i vorba despre setea de sînge satisfăcută prin zornăiala cătuşelor prinse alături de Rollexuri. Este vorba despre o simplă relaţie cauză-efect…

    Reply
    • Manifeste Ro Post author

      Conform acestul raționament, înseamnă că în alte țări corupția este egală cu 0, iar sistemul lor public nu funcționează deloc pe bază de nepotism.

      Să luăm la nimereală de pe Wikipedia: „Political corruption is a large concern in Spain. Transparency International Global Corruption Barometer 2013 shows that the surveyed households consider political parties, Parliament and the judiciary the most corrupt institutions.[5] However, the occurrence of petty corruption is rare in Spain, according the Barometer 2013. Several other sources, including World Economic Forum Global Competitiveness Report 2013-2014 and Ernst & Young Fraud Survey 2013, show that bribery and corrupt practises are widespread in businesses in Spain”

      Deci avem corupție în Spania cât cuprinde. Cu toate acestea parcă trăiesc ceva mai bine ca noi, nu vi se pare? Oare care să fie elementul care face această diferență?

      Reply
  2. Vlad Dobre

    incompetenta angajatului la stat e doar un efect al coruptiei – nu e ceva separat.
    Ca angajarile la stat se fac pe principiu’: e cunostinta lu X (chestie care tine de coruptie. trafic de influenta.)
    Ca o mare parte din idioti nu poti sa-i dai afara din motive similare – si tot de-aia nici nu se fac teste serioase de capacitati; astea ar demonstra ca dintr-un birou de 10 oameni de fapt lucreaza & e nevoie doar de 3 si ca restu’ sunt acolo degeaba, fiind cunostinta lu’ X.
    Si ca aia 3 care chiar lucreaza pe bune trag cat pentru toti 10, iau mai putini bani decat aia 7 care freaca duda si-s si stresati – asa ca’ntrun final normal ca ajung sa-si bage picioarele si ei, de nervi?
    Ca’n momentu’ in care angajatu’ idiot pus acolo ca e pila lu’ X – daca mai are si capacitate de decizie – pe langa ca e el incompetent o sa angajeze oameni si mai incompetenti ca el, de frica sa nu-i ia careva fata daca e mai destept?

    Si da, spaniolii traiesc extraordinar de bine cu tot cu coruptie; la fel si grecii. Nu i-a lovit criza de loc pe ei – din cauza coruptiei. Nu?
    Spre deosebire de nemti de exemplu sau tarile nordice…
    Sa fim seriosi 🙂

    Reply
    • Manifeste Ro Post author

      1. Nu știu cine a zis că spaniolii trăiesc extraordinar de bine. Dar, cât timp trăiesc mai bine decât noi și au și ei probleme structurale legate de corupție, înseamnă că sunt un bun model de raportare. Trebuie să te raportezi la ceva, nu? Ceva cât mai apropiat.

      2. Încercați să faceți diferența între corupție și nepotism. Între șpaga dată unui ministru ca să cumpere calculatoarele de la firma X, în loc să facă licitație, și unul care își angajează o rudă. În toată lumea numirile se fac politic. Și democrații din SUA, de exemplu, își pun oameni peste tot în instituțiile de stat. Doar că, pe funcții ajung alt tip de oameni. Mai pregătiți. Despre asta e vorba. În general, pe funcțiile importante, cu putere de decizie, 90% sunt numiri politice. Cum se întâmplă că la noi sunt numai ciurucuri, iar la alții nu? Sau credeți că în Germania se dă concurs anunțat la ziar pentru postul de ministru, și nu-și pune Merkel oamenii în funcție de apartenența politică?

      3. Exact! Să fim serioși. Bună observație.

      Reply
  3. Constantin Pavelescu

    Este vorba despre amploarea fenomenului d-le autor. Chiar dacă Spania geme de corupţie, sînt sigur că nu are caracterul instituţionalizat, atotcuprinzător şi strivitor pe care-l are la noi. Oricum, cred că exemplul pe care l-aţi ales nu este chiar tocmai cel mai fericit, asta din două motive. Mai întîi că Spania este o ţară latină, or după cum se ştie, temperamentul latin nu reprezintă chiar cel mai indicat model de rigoare, fiind mai degrabă înclinat spre neseriozitate, gregaritate şi desigur corupţie. Dacă aţi fi căutat un termen de comparaţie între-o ţară nordică, pe deasupra şi majoritar protestantă, cu siguranţă că aţi fi avut mari dificultăţi în a-l găsi. Iar a doua, să nu uităm totuşi că pînă în 1976 Spania a fost o dictatură, or dictaturile se ştie că reprezintă cel mai favorabil mediu inaginabil pentru prăsirea corupţiei generalizate. Chiar dacă a trecut aproape o jumătate de veac de la moartea lui Franco, năravurile rele se dezvaţă greu, două generaţii nu-s deajuns pentru a fi reparate mutaţiile provocate în subconştientul unei naţiuni în cele două generaţii anterioare. Cu siguranţă că ştiţi şi dv d-le autor că învăţul este mai uşor decît dezvăţul.

    Dv spuneţi că incompetenţa generalizată reprezintă cel mai grav pericol la adresa societăţii româneşti. Eu am spus că promovarea incompetenţei constituie doar un efect colateral al corupţiei instituţionalizate. Iar cel mai grav fenomen după părerea mea nu îl reprezintă nici corupţia şi nici incompetenţa. Ele pot să existe doar ca efect colateral al lipsei generalizate de respect pentru lege, a lipsei de respect pentru instituţiile statului, a lipsei de rigoare, a lipsei de spirit critic, a lipsei de implicare şi a lipsei spiritului civic al populaţiei României. Vorbim despre indolenţă de masă, despre iresponsabilitate de masă, despre autosuficienţă de masă, despre jemanfişism de masă, despre lipsa de orizont în masă… Populaţia, prin însumarea în masă a unor asemenea particularităţi este aceea care permite proliferarea sistemului corupţiei generalizate, d-le autor. Nu-i învinovăţesc neapărat pe români pentru aceste lipsuri, nu este vina lor că au ajuns să se formeze într-un mediu setat instituţional pe cultivarea acestor lipsuri, precum şi pe menţinerea aproape explicită a populaţiei în condiţii de analfabetism civic şi democratic. Chiar dacă n-o fi el omul de rînd vinovat de toate acestea, asta nu înseamnă că ele trebuiesc ignorate şi nici nu înseamnă că rezolvarea siutuaţiei trebuieşte lăsată exclusiv în sarcina DNA-ului. Curăţarea mediului public de cîteva mii sau zeci de mii de personaje corupte sau profitoare de pe urma corupţiei altora, asta-i doar partea uşoară. Partea grea abia de acolo urmează, adică „reeducarea” unei societăţi miticizate, tabloidizate, manelizate, visceralizate şi dezvăţate să gîndească cu propriul cap. Aşa ceva se poate rezolva doar de-a lungul cîtorva generaţii d-le autor.

    P.S. Nepotismul tot corupţie este d-le autor, dacă se practică în sistemul bugetar. Dacă doriţi, pot să vă argumentez această afirmaţie. Dar cred că nu este nevoie.

    Reply
  4. Pingback: România e în stop cardiac. Nimic fundamental nu se schimbă  • Manifeste.ro

  5. Pingback: Ce se întâmplă cu imperiile arestaților? • Manifeste.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Top