Garda Financiară, prietena micilor afaceri

14708007319_a9f75fdaa1_mUnii dintre confrații noștri au decis și au reușit să devină antreprenori. În acest text, ne vom referi la cei care conduc mici afaceri în domenii precum: baruri și restaurante, chioșcuri, covrigării, patiserii și altele din această categorie. Chiar dacă nu ești unul dintre cei de mai sus, cu siguranță ai un prieten cu un astfel de business. Și, chiar dacă nu ai, este imposibil să nu fi auzit vestitul subiect cu Garda Financiară care sufocă micii întreprinzători.

Situația se prezintă în felul următor: fiscalitatea fiind destul de ridicată, ca reacție a oamenilor de afaceri care rămân cu prea puțin, după asumarea riscurilor și prestarea muncii, a apărut evaziunea fiscală. Acum, nu-i așa că știm cu toții că cei care au mici afaceri, ca cele descrise la început, sunt călcați de Garda Financiară (devenită astăzi Direcția Generală Antifraudă) și „obligați” să plătească sfânta șpagă? Vă sună cunoscut: „Nenorociții ăia de la Fisc, în loc să se ducă la evazioniștii mari, tot la amărâții ăștia mici se duc și îi nenorocesc”.

În realitate, lucrurile stau cu totul altfel, controalele Fiscului fiind o binecuvântare pentru micul proprietar de cârciumă, și nicidecum un lucru rău.

Haideți să lăsăm puțin deoparte modelul ideal de societate, în care statul funcționează perfect. Să nu ne referim nici măcar la cel al Germaniei, de exemplu, și să ne concentrăm pe realitatea de la noi. Avem un stat slab, hoț și incompetent. Ce facem în situația dată? Cum putem scoate cât mai mult din această realitate? Este adevărat că Antifrauda nu prestează cum trebuie în îndeplinirea misiunii de stârpire a marii evaziuni. Există cazuri izolate, însă, per ansamblu, e într-o mare culpă. Dar, de aici și până la a prezenta pe dos realitatea, în cazul micilor afaceri, este o cale lungă.

Adevărul este următorul: dacă Fiscul n-ar veni după șpagă și ar trebui să plătească toate dările la stat, care sunt exagerat de mari, profitul rămas s-ar înjumătăți, în cel mai fericit caz. Mecanismul natural de supraviețuire al pieței a dus la apariția acestui fenomen al șpăgii care, în mod paradoxal pentru unii, contribuie la capitalizarea mediului de afaceri, la orientarea profitului în investiiții și consum, la păstrarea resurselor într-o piața care știe mai bine cum să gestioneze banii.

Dacă Fiscul ar colecta și de la marii evazioniști, dar și de la cei mici, cu ce sunt încălziți cei din urmă? Aveți impresia că, odată ce vin mai mulți bani la buget, statul se grăbește să relaxeze fiscalitatea în mod substanțial? Complet fals! Avem experiența ultimilor 25 de ani care ne arată că statul nu face altceva decât să se întărească și să folosească discreționar resursele extrase din economie. Așadar, de ce ar fi mai fericit proprietarul de covrigărie că rămâne cu 10 lei, în loc de 20? Că ia statul banii? Că din banii lui o să crească bugetul la sănătate și infrastructură? Iarăși fals! Complet fals! Vă sună cunoscut următoarele știri?

– Autostrada X nu a fost finalizată nici anul acesta deși banii sunt prevăzuți în buget

– România nu a cheltuit banii de cofinanțare, întrucât nu a reușit să finalizeze destule dosare de finanțare

– Ministerul Educație nu a reușit să finalizeze licitația pentru manulale de gimanziu, deși bani sunt

O să spuneți că statul trebuie să reducă taxele. Scăpați însă un detaliu important: statul român este preocupat DOAR de adus bani la buget, nu de lăsat bani în piață. Ce ar trebui să fie făcut este diamteral opus de ceea ce se face. Situația controalelor și a șpăgii trebuie analizată din perspectiva realității, nu a unui model dezirabil.

Contrar ideii vehiculate de majoritatea cetățenilor, momentan, cea mai mare problemă a statului nu este legată de lipsa banilor, ci de cheltuirea judicioasă a acestora. Luați exemplul sănătății. Ați auzit de nenumărate ori de achiziții de milioane făcute complet aiurea, de echipamente de ultimă ora care stau împachetate frumos prin subsoluri. Dacă ar veni mai mulți bani la buget, proporția cheltuielilor aberante are mari șanse să crească.

Cu cât sunt mai mulți bani publici la dispoziția grupurilor de interese, cu atât lăcomia acestora crește. Într-o societate coruptă, atenția trebuie îndreptată către mecanismele de control, și nu către aducerea de mai mulți bani la îndemâna corupților.

Din acest motiv, șpaga dată inspectorilor de la Fisc devine un adevărat ajutor pentru micul întreprinzător. O gură de aer necesară și o relație care menține la turație acceptabilă adevăratele motoare ale economiei. Plus că, legenda cu Garda Financiară care te calcă de 2 ori pe lună este o poveste din vremuri demult apuse. Dacă firmele mari, cu putere financiară, au la dispoziție optimizarea fiscală, adică un mod legal de evitare a plății impozitelor și taxelor, datorat stufoșeniei legislației, de ce optimizarea profitului prin șpagă este un lucru rău?

Este adevărat că putem vorbi de efectele perverse ale șpăgii. Să zicem că sunt 2 mici întreprinzători, cu două covrigării în același cartier. Unul trăiește cu frica lui Dumnezeu și va plăti taxele și impozitele aberante, celălalt dă șpagă. Cel corect, va rămâne cu mai puțini bani la dispoziție, fiinde expus falimentului, într-o perioadă mai dificilă, în timp ce șpăgarul va supraviețui, va plăti salariile și va îndrepta o parte din profit în consum. Alternativa, adică îmbunătățirea colectării și oferirea surplusului extras din piață politicienilor, duce la falimentul amândurora. Este adevărat și necesar ca Fiscul să-și intensifice lupta cu marii evazioniști, dar nu le fel de adevărat este și argumentul că trebuie să colecteze mai mult de la firmele mari. Statul nu trebuie să colecteze mai mult, nici de la cei mici, nici de la cei mari. Statul este cel mai prost adminstrator al banului public. Iar lucrurile nu se vor schimba prea curând.

Foarte multă lume confundă evazioniștii cu firmele mari. Una este să ai o companie și să plătești 50.000 euro pe an, impozit pe profit, în loc de 100.000 euro, și alta este să eludezi taxe și impozite în valoare de 2 milioane euro. Marota cu Fiscul care nu-i controloează pe cei mari, și se duce peste amărâții cu baruri și covrigării trebuie extrasă cu forcepsul, cât mai rapid, din „mintea” opiniei publice. Aceasta trebuie să ceară eliminarea rețelelor de evaziune, și nu intensificarea controalelor și o mai bună colectare de la firmele mari care produc, plătesc salarii și contribuie la creșerea PIB-ului.

Înjurați Garda Financiară că nu face nimic cu evazioniștii din domeniul legume-fructe, de exemplu, nu că îl lasă în pace pe unul cu o fabrică cu 50 sau 500 de angajați și se duce la barul de cartier. Patronul de fabrică plătește oricum impozite și taxe, cât 10 baruri, chiar și după ce evazionează și el ceva. Iar, tu, proprietarule de cârciumă, când tragi linie după plecarea inspectorului de Fisc, vei constata că ai rămas cu mai mulți bani decât dacă plăteai impozitele. Plus că îi mai vezi la față peste 2-3 luni, iar ei se duc la șef și le pun pe masă amenda de 200 de lei, pe care ți-a dat-o simbolic. It’s a win-win situation!

credit foto: Kristina D.C. Hoeppner

It's only fair to share...Share on Facebook1Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Email this to someonePrint this page

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Top