Lăcomia românilor și sistemul bancar

romanii si bancileNu cred să existe vreo țară, vreo societate în care bancherii să fie iubiți. Respectați și temuți, da! Peste tot. Dar, n-am citit până acum vreun text în care cineva să-i ridice în slăvi pentru altrusimul sau sacrificiul de care au dat dovadă, încercând să contribuie la bunăstarea omenirii. Peste tot sunt văzuți ca niște cămătari cu patalama la mână. Așadar, până aici, românii nu se deosebesc cu nimic de alții. Și nici bancherii de la noi nu se deosebesc de bancherii din alte părți, în chestiunile fundamentale.

În această parte a antologiei ipocriziilor (românești), aș vrea să ne oprim puțin lasupra lacrimilor de crocodil vărsate de românii sufocați de credite, care nu mai dorm nopțile din cauza stresului adus de plata ratelor. Nu intenționez să contest realitatea acestui fapt. Ci mai degrabă motivul pentru care au ajuns cu tensiunea la cote alarmante când văd scrisoarea de la bancă în cutia poștală și debarasarea de orice responsabiltate pentru această situație, perfect ilustrată de vorba: „Nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase”.

Să te plângi de ratele la un credit pentru al doilea televizor este ca și cum te-ai duce după o beție, la prietenul care a dat de băut, și l-ai acuza că te doare capul de la alcool, spunându-le tuturor că e vina lui. În acest caz, lipsa de asumare și victimizarea nu sunt altceva decât metode prin care ipocrizia își face simțită prezența, în toată splendoarea ei.

Nu vorbim aici de oamenii care și-au luat un apartament modest, ca să nu mai stea cu părinții la 35 de ani și să poată face sex cu soția fără să-i pună mâna la gura. Nici de cei care au judecat greșit, dar cu bună credință, atunci când au zis că se mută într-o căsuță pe pământ, de 100 mp sau într-un apartament modest, de două camere ca să nu mai plătească chirie și să fie și ei proprietari. Mă refer la cei care au mers până la gradul maxim de îndatorare, pentru mașini de spălat, covoare și mixere sau pentru a doua mașină a familiei. La cei care au vrut o casă cu 2 etaje și mansardă, cu piscina în spate, la cei care au împrumutat sute de mii de euro pentru a investi într-un teren, sperând să facă bișniță ordinară cu el, angajându-și 60% din salariu pentru a plăti rata. La cei care au carduri de credit și le utilizează pentru haine și vacanțe. Mă refer la toți românii lacomi, cărora li s-a întunecat mintea când se uitau la un Audi A6, de șase metri lungime, sau la un Tuareg pe care-l visau cu ochii deschiși, parcat în fața blocului unde stăteau într-o garsonieră, în chirie.

Cunosc o persoană care a accesat un credit de aproape 60.000 de franci elvețieni, prin 2008-2009, ca să-și plătească datoriile și să-și renoveze casa după ultima modă. Acum, e dărâmat. Bineînțeles că a luat creditul în franci elvețieni, crezând că o dobânda cu 20-30% mai mică decât restul pieței e ceva normal și va dura la nesfârșit. Bagajul lui de cunoștințe este mult peste medie, fiind dublat de un talent destul de rar întâlnit. Îl privesc cum albește sub ochii mei și înjură zilnic banca, dar tot ce pot face este să scriu acest text.

Când tu îți prioritizezi nevoile, trecând plăcerile pe primul plan, de ce înjuri bancherul care ți-a satisfăcut cererea? N-am auzit de cazuri în care românii au semnat contractele de credit cu pistolul la tâmplă. Jocul cererii și al ofertei funcționează impecabil: cât timp lumea cumpără un produs la un preț ridicat, vânzătorul n-o să scadă prețul.

Apropo, când ți-ai cumpărat mașina de spălat, mașina de teren, terenul, nu-i așa că ai deschis satisfăcut o bere și te-ai simțit un pic mai altfel? A fost drăguț în sejurul de 10 zile, all-inclusive, din Antalia, nu-i așa? Vezi că-ți intră salariul și iar rămâi cu bani de covrigi și iaurt. Ghinion, ar zice președintele nostru!

It's only fair to share...Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Email this to someonePrint this page

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Top