O exagerare – drama comunicării în online

andrei pleșuFără a înlocui introducerea cu un laudatio, se cuvine să încep prin a preciza că Andrei Pleșu este, în opinia subsemnatului, unul dintre cei mai de seamă cărturari moderni ai României. Acea parte a operei domniei sale, destinată profanilor, este o adevărată delectare a spiritului, un companion onest și darnic pentru persoanele care încearcă de multe ori să evadeze din cotidianul împânzit de breaking news-uri superficiale.

Însă, tocmai această imagine a unui intelectual veritabil este și sursa bulversării pe care mi-o produce din când în când domnul Pleșu. Bunăoară, mai deunăzi, dânsul a scris un text prin care își exprimă uimirea și nemulțumirea cu privire la comunicarea indivizilor în era tehnologiei. Pentru exemplificare am ales cele mai relevante pasaje:

„Am văzut cupluri, aşezate la o masă de cafenea sau pe o bancă în parc, cu telefoanele în mînă, trimiţîndu-şi, harnic, SMS-uri.”

„Viteza şi cantitatea comunicării au crescut enorm, dar, paradoxal, asta s-a întîmplat pe socoteala dialogului real, a cuvîntului rostit, a schimbului de priviri.”

„Nu mai vorbim „faţă către faţă”, „ochi în ochi”. Au dispărut gestul, mimica, tăcerile semnificative. Limbajul – în mod normal unealtă şi substanţă a comunicării – tinde spre o inexpresivă standardizare. Se spune „txt” în loc de „text”, „k” în loc de ”ca”, „vb”, în loc de „vorbim”. Se „diluieşte”, se „şeruieşte”, „se dau like-uri”.”

„Comunicarea devine, astfel, un soi de pălăvrăgeală nomadă, un zumzet gregar, un „mecanism” inter-personal, în care, însă, persoanele reale sunt absente prin masificare. „Comunici“, dar o faci, la propriu şi la figurat, „în deşert“. Adică „degeaba”, fără o autentică achiziţie de sens şi în pustietatea izolării tale de fiinţa adevărată, de „fiinţa de carne” a celorlalţi.”

Cu alte cuvinte, oamenii au ales canalul oferit de tehnologie în locul discuțiilor față în față, ceea ce a dus la un „zumzet gregar”, la o falsă comunicare fără efecte. Ce-i drept, nu este primul care deplânge lipsa comunicării reale și înstrăinarea oamenilor din cauza produselor tehnologice. Dar, oare așa să fie?

Oare nu putem să nuanțăm puțin această mică „dramă”?

1. Nu este vorba de o alegere, conștientă sau inconștientă, între a te vedea față în față cu cineva sau a vorbi prin intermediul unui canal virtual. Nu am întâlnit pe nimeni care să zică sau să gândească „nu mai ies la cârciumă sau în parc să mă văd cu prietenii mei, să discutăm pentru că putem vorbi și pe Facebook”. Cei care se comportă în acest mod sunt oricum niște indivizi negați, care nu ar fi avut niciodată ce să-și spună față în față..

2. Imaginea cu soțul și soția care stau unul lângă altul și-și trimit mesaje este o marotă cam certată cu realitatea. Și înainte de era comunicării cuplurile formate din persoane inconsistente tăceau și se uitau la alte mese. Azi, se uită la telefon. Plus că, până să apară internetul și dispozitivele mobile, când se întâlneau niște idioți nu e că aveau vreo mare dezbatere. Sau, într-un cerc de pițipoance și pițiponci ai vremurilor respective nu poți spune că exista o comunicare constantă și axată pe cine știe ce teme.Calitatea interacțiunii umane depinde de interlocutori, ca întotdeauna, de altfel. Doi tâmpiți vorbesc la fel și în online, și în afara lui. De celaltă parte, două persoane inteligente comunică la fel, cu sau fără gesturi, în online sau în afara lui. Mai dificil, dar comunică. Plus că acest tip de dialog ar fi doar o continuare, o completare a celui în care s-au privit în ochi. Când au ocazia se întâlnesc, când nu au, mai schimbă câteva idei și în online. Nu putem generaliza în funcție de indivizi care erau la fel și fără tehnologie.

3. De multe ori, astăzi, pauzele de comunicare, care apar atunci când îți verifici mail-ul sau Facebook-ul, duc ori la nașterea unor noi subiecte, ori la verificări și căutări de argumentații în vederea susținerii punctului de vedere exprimat în cadrul comunicării. Dacă vorbim de cei care se uită după pufoșenii și clipuri cu bețivi, atunci să recunoștem că genul acela de oameni puteau să se privească „ochi în ochi” și plini „de tăceri semnificative” (cum zice domnul Pleșu) câte două săptămâni. Tot nu dialogau și nici nu „achiziționau sensuri”. Oare standardizarea amintită („txt”, „k”, „vb”), într-un mesaj schimbă atât de mult valoarea ideilor transmise sau a persoanei? Oare Andrei Pleșu ar fi mai puțin Andrei Pleșu dacă îi răspunde lui Liiceanu: „Ok. Vb cd ne vedem la Cărturești”?

4. Pentru ca un act de comunicare să fie eficient, în sensul dezbaterii conținutului și al apropierii umane, este, iarăși, la fel de evident, că nu poate avea loc între zeci și sute de participanți. Să ne imaginăm că nu exista acest mediu virtual, iar 100.000 de oameni se întâlneau pe un stadion să vorbească. Cam care credeți că ar fi fost rezultatul? Același, dacă nu chiar mai rău. Este însă în firea omului să se adune „în jurul focului”. Iar mediul virtual i-a adunat. Dialogul rămâne aproape la fel de infecient ca în cazul unei întruniri la o masă, unde 25 de persoane dezbat o idee. Nu e vina noii forme de comunicare. Nu s-a schimbat nimic. Că doar nu se întâlneau toți românii în grupuri de maximum 3-4 persoane ca să dezbată? Iar cei care o făceau, o fac și acum.

5. Pe vremuri, mergeau cu trăsura până la conacul alăturat ca să „shăruiască” scrisoarea primită de la fiul plecat la studii la oraș, scrisoare care îi punea la curent cu bârfa din lumea bună. Dacă alerga mai repede calul pun pariu că se duceau la toate cunoștințele să le-o arate. Ce credeți că îi oprește acum pe oameni să distribuie citate chiar din dl Pleșu pe care apoi oamenii sa le analizeze, să le pună în context, să le găsească ramificații în alte lucrări sau alte școli de gândire? Tehnologia sau natura umană? Așa că, cel mult, putem condamna natura umană pentru înclinația către superficialitate și lipsă de rațiune, dar deja am duce deja discuția în altă direcție, fără a fi nevoie să legăm acest aspect de tehnologie.

6. Și domnul Pleșu, și alții care au aceeași viziune aduc în discuție doar efectele negative. Ori, unul dintre efectele pozitive a fost trăit chiar de contestatarii tehnologiei și ai efectelor acesteia care l-au vrut în fruntea țării pe domnul Iohannis și l-au văzut acolo inclusiv datorită acestui canal de comunicare modern. Presiunea apărută în urma „zumzăielilor” de pe Facebook, dialogurile aiuristice și inconsistente au influențat substanțial rezultatul votului. N-are rost să înșir și alte exemple sau avanteje. Ați prins ideea. Așa că, nu e tocmai cușer să prezinți o situație exclusiv din unghiul de vedere care îți susține argumentația.

7. Știți câți oameni dau like și share la postările lui Andrei Pleșu? Știți câți oameni beneficiază de înțelepciunea domniei sale datorită acestui canal de comunicare pe care îl blamează? Chiar credeți că toți aceștia ar fi cumpărat cărțile în care ne-ar fi împărtășit atâtea lucruri minunate mai pe înțelesul nostru? Sau poate vedeți mii de oameni prin Herăstrău cum stau pe pătură și dezbat ce a spus?

Dacă tot vorbim de comunicare, am să închei destul de abrupt textul tocmai pentru a nu dilua mesajul și a cădea în păcatul exhibării, deși mai sunt multe de spus și destule argumente de adus.

Prin urmare, domnule Pleșu, de admirat o să vă admir în continuare, doar că mă contrariați câteodată. Cu toate acestea, din partea mea veți avea tot timpul Like&Share.

It's only fair to share...Share on Facebook503Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Email this to someonePrint this page

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Top