Câtă suveranitate mai are România?

Avocatul Cristian Clipa, conferențiar universitar doctor al Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest Timișoara, spune că tendința de a se reduce din suveranitatea statelor membre UE era de așteptat, având în vedere tipul de construcție al Uniunii, însă nu trebuie pierdute din vedere tratatele sale constitutive. Într-o discuție la Tele 9TV despre efectele […] The post Câtă suveranitate mai are România? appeared first on Demnitatea.

Câtă suveranitate mai are România?

Avocatul Cristian Clipa, conferențiar universitar doctor al Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest Timișoara, spune că tendința de a se reduce din suveranitatea statelor membre UE era de așteptat, având în vedere tipul de construcție al Uniunii, însă nu trebuie pierdute din vedere tratatele sale constitutive.

Într-o discuție la Tele 9TV despre efectele deciziilor CCR în cazul noilor Legi ale Justiției, specialistul timișorean în Drept Administrativ a susținut că judecătorii pot fi în continuare sancționați dacă deciziile lor nu respectă Constituția și că la întrebarea „câtă suveranitate mai are România” ar răspunde „suficientă”, condiția fiind ca la conducerea statului să se afle oameni fermi și capabili. Despre uitata respingere a proiectului de constituție europeană în Franța și Olanda, despre actualul context european, tendințele acestei perioade și multe alte lucruri prea puțin spuse, în cele ce urmează:

The post Câtă suveranitate mai are România? appeared first on Demnitatea.