Ziua diplomatiei romane si plecarea unui mare diplomat – Nicolae Ecobescu

Se implinesc, astăzi, 160 de ani de la infiintarea, in 1862, a unui minister, unificat, al Principatelor, sub denumirea de „Departament al Trebilor Străine si de Stat”. De fapt, in urma alegerii lui Alexandru Ioan Cuza, ca domnitor al Principatelor, se creaseră structuri de politica externă atât in Moldova, cât si in Tara Românească. Si, […]

Ziua diplomatiei romane si plecarea unui mare diplomat – Nicolae Ecobescu

Se implinesc, astăzi, 160 de ani de la infiintarea, in 1862, a unui minister, unificat, al Principatelor, sub denumirea de „Departament al Trebilor Străine si de Stat”. De fapt, in urma alegerii lui Alexandru Ioan Cuza, ca domnitor al Principatelor, se creaseră structuri de politica externă atât in Moldova, cât si in Tara Românească. Si, in definitiv, chiar după Regulamentele organice existau astfel de oficii.

In ceea ce priveste diplomatia românească, probabil că, fără a stabili o dată de inceput, ea a functionat cu mult timp inainte si in forme diverse.

In anul 2004, la sfarsitul mandatului de premier, am sustinut un proiect important, in cadrul Fundatiei Europene Titulescu, intitulat „Organizarea institutională a Ministerului afacerilor externe. Acte si documente”. Volumul I, realizat de Ion Mamina, Gheorghe Neacsu si George G. Potra, viza perioada 1859-1919. Asa cum arătam in prefata volumului, cele 55 de acte si documente fundamentale privind organizarea ministerului sunt mărturii ale gândirii părintilor fondatori ai României moderne. După Unire, se deschidea României perspectiva de a face politică externă proprie, de a iesi in lume sub propriul său steag. Dezbaterile din parlament privitoare la aceste legi sunt extraordinare.

Volumul II, publicat in 2006, cuprindea documente din 1920 până la 1947. Următoarele două volume asteaptă să fie publicate. Si vor fi!

Printr-o ciudată coincidentă, tot astăzi, a plecat dintre noi ambasadorul Nicolae Ecobescu, eminent diplomat, cu o carieră impresionantă in politica externă românească si in activitatea academică din tară. L-am cunoscut in urmă cu peste 40 de ani la ADIRI iar, in mandatul meu la externe, a fost unul dintre sfătuitorii mei. Tot atunci, i-am incredintat conducerea IRSI (Institutul român de studii internationale), pe care il creasem. De-a lungul anilor, ne intâlneam pentru a-mi sugera initiative de politică externă. A fost unul din membrii fondatori ai Fundatiei Europene Titulescu, apoi membru de onoare, primind si premiul „Nicolae Titulescu” pentru ampla colectie de documente (13 volume) pe care a publicat-o, sub egida Fundatiei – „România. Supravietuire si afirmare prin diplomatie in anii războiului rece”.

A fost un mentor pentru multi diplomati. Si-a slujit tara in toate anotimpurile politice si acum, la 90 de ani, a plecat lăsându-ne să reflectăm la felul in care putem, la rândul nostru, să contribuim la „supravietuirea si afirmarea României” in noul Război rece.

Dumnezeu să-l odihnească! Condoleante familiei!